Rareş Dinu este un Chef Patiser cu experienţă. Cincisprezece ani de meserie în patru restaurante premium din Bucureşti spun ceva. Dar nu spun totul.
Uptown, Ago, Hotel Epoque, apoi Nuba – sunt locurile unde Rareş a deprins rafinamentul deserturilor spectaculoase şi echilibrate în acelaşi timp. Mâncăm mai întâi cu ochii, dar gustul trebuie să fie pe măsura imaginii. Iar echilibrul nutriţional trebuie să fie şi el perfect.
Dincolo de împlinirile carierei, Rareş a căutat mereu formula desertului perfect, dacă există aşa ceva. De aici şi preferinţa pentru infuziile în creme, pentru sosuri, pentru o explozie a gusturilor care să surprindă clientul, să îl pună pe gânduri entru câteva secunde.
Just Dessert a fost pasul logic în această căutare a perfecţiunii. Rareş a înfiinţat compania pentru a-şi putea valorifica creativ experienţa, fără contrângerile unui meniu repetitiv.
Just Dessert înseamnă imaginaţie, ingrediente de cea mai bună calitate, grija pentru detalii şi o pasiune continuă pentru obţinerea unei experienţe culinare deosebite, care învăluie fiecare desert în parte.